Poveste, poate

Salutare prietene,

            "muhahaha" mi-a cerut sa zic o poveste urbana. Povestea care o sa ti-o spun este una aproape de sufletul meu si anume povestea "comunitatii" Broscaresti.
            Stiu ce o sa zici ca asta nu este poveste insa credema ca este o poveste cu un caracter general. Nu stiu cum se intampla in alte "comunitati" dar in ani 90' lumea din Broscarie era unita si iti pasa de un vecin daca patea ceva, acum nu mai exista spiritul ala de solidaritate. Mi se pare ca toata lumea si-a creat o bula de nepasare si acolo sta, acolo unde este frumos si caldut si doamne fereste sa il scoti din zona lui de comfort.
            Imi amintesc cum erau numai famili noi cu unu, doi sau trei copii si ne prindea ora colgate pe afara jucand scunselea, castel incurcat sau flori fete si baieti. Cu timpul ne-a dat si noua barba si am inceput sa ne uitam la baietii mai mari ca noi si sa luam toate exemplele proaste. Cu greu am reusit sa ies dintr-un anturaj care pot sa zic ma retinea. Am invatat totusi si lucruri bune, pot sa zic ca primele "lectii" le-am invatat in fata blocului, lectii care acuma m-au ajutat si mi-au fost benefice in multe situatii.
             Am avut o copilarie plina in care chiar am simtit ce inseamna sa fi copil, cand nu aveam telefon din clasa a-V-a ca sa ma poata verifica mama unde sunt si ce fac, cand mancam guma turbo si colectionam abtibilde cu vedetele din "Melrose Place" sau cand ma uitam la desene in germana pe Pro Sieben.
             Asta inseamna o comunitate cand te uitai si dupa copilu lu' vecina sa nu pateasca ceva. Sper sa realizeze oricine ca de asta avem nevoie pentru a transforma o adunatura de locuinte intr-o COMUNITATE.
             Acum iti lansez o provocare, spune-mi cea mai frumoasa amintire a ta din copilarie. Te-am pupat din mers si ai grija ce faci si cu cine faci.